Eveniment de deschidere Centenar Cuza
Dragi șaguniști și nu numai, participanți la deschiderea Centenarului Constantin Cuza
Indiferent dacă ați asistat în Sala Festivă la evenimentul de la Colegiul Național ”Andrei Șaguna”, la dezvelirea plăcii memoriale la casa Profesorului de pe Cloșca, ne-ați urmărit pe streemingul youtube sau ați fost cu gândul și sufletul alături de noi, mă înclin în fața domniilor voastre.
Vreau să vă mulțumesc pentru entuziasmul și energia transmise, nebănuind amplitudinea avântului pe care mi l-ați imprimat pentru a realiza aceste evenimente în termenul scurt de nici două luni.
Toate acestea nu ar fi putut să prindă aripi fără implicarea de la bun început a unor persoane sufletiste, creând un adevărat grup de coordonare.
Vreau să le mulțumesc încă o dată celor ce și-au rupt din timpul lor pentru a forma osatura Centenarului
- Cristina Onose (1967)
- Edith Mihail Gigi Stan (1982)
- Mihaela Malea Stroe (1976)
- Carmen Șoimu (1969)
- Liviu Mereuță (1980)
- Ioan Cristinel Zaharia (1976)
- Puiu Movileanu (1973)
- Cornel Nick Russu (1966)
Deasemenea, implicarea lui Ion Draghici (1978), Razvan Dracea (1980), a Florinei Oțet și a lui Alin Ludu Dumbravă, a catedrei de limba română (Cornelia Stroe) si a direcțiunii (Carmen Tănăsescu și Carmina Vakulovski) Colegiului Național ”Andrei Șaguna”, contribuțiile extraordinare ale foștilor elevi șaguniști prin materialele trimise și nu în ultimul rând participarea de excepție a lui Horia Mihail (1990) au completat un eveniment memorabil și o apariție a unei ediții omagiale de excepție a revistei ”Muguri”.
Esențiale au fost contribuțiile financiare ale lui Cătălin Popescu (1980), Andrei Marinescu (1988), Horia Bogdan (1986), Puiu Movileanu (1973), Cristina Stavăr (1980), Simona Mihuțiu (1984), Gelu Niță (1982), precum și a prietenilor mei de la Speedy Green care au contribuit cu aranjamentele florale.
Acest val de entuziasm și memorie este doar începutul, urmând a vă invita să vă alăturați viitoarelor proiecte editoriale, culturale și memoriale ce se vor desfășura sub semnul Centenarului Constantin Cuza.
Vă mulțumesc sincer tuturor cu care am fost în contact și în convorbiri, și vă aștept alături de noi în continuare.
Mihaela și Călin Pop (absolvenți din 1994, a căror drumuri le-a intersectat Cuza în 2019)
PER ASPERA AD ASTRA
Galerie foto
Memoria fotografică a evenimentului din 8 și 9 martie i se datorează Ralucăi Arhire, ce cu măiestrie v-a surprins și imortalizat.
Interviuri Cuza
1994 Constantin Cuza – Verticalitate I
1994 Constantin Cuza – Verticalitate II
1994 Interviu Constantin Cuza realizat de Alin Ludu Dumbrava in casa de pe Closca 28 Brasov
Sprijină proiectul
Pentru cei ce doresc să susțină proiectele centenarului, workshopuri, evenimente culturale și publicarea manuscriselor, puteți face o donație la:
- Asociația Șaguniști pentru Șaguniști
- Str. Republicii nr.2 Brașov,
- RO03 BACX 0000 0012 0358 8000 – UNICREDIT BANK
- Va rugăm să specificați cod proiect CENTENAR CUZA
Sau prin donație directă la:
- IBAN RON: RO95INGB0000999915168934
- IBAN EUR: RO76INGB0000999915210113
- Titular cont: Calin Pop
- Banca: INGB CENTRALA
- Moneda: RON
- Cod SWIFT/BIC: INGBROBU